Axa 3 : "Măsură privind îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale"

Măsură privind îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale

Motivaţia sprijinului

Dezvoltarea economică şi socială a spaţiului rural este indispensabil legată de existenţa unei
infrastructuri rurale şi a serviciilor de bază.
Renovarea şi dezvoltarea satelor reprezintă o cerinţă esenţială pentru creşterea calităţii vieţii şi
sporirea atractivităţii zonelor rurale. Calitatea infrastructurii fizice rurale de bază (cu precădere
infrastructura de drumuri şi infrastructura de apă/apă uzată) poate avea un impact major asigurând dezvoltarea spaţiului rural, în special, prin încurajarea şi facilitarea dezvoltării activităţilor economice.
Totodată, slaba dezvoltare a infrastructurii de bază, poate avea un impact negativ asupra sănătăţii familiilor în comunităţile rurale. De asemenea spaţiile de interes public cum ar fi pieţele comerciale, locurile de parcare, parcurile neamenajate sau neîntreţinute limitează accesul populaţie la diverse servicii şi activităţi recreaţionale. Aceste exemple schiţează necesităţile şi îmbunătăţirile majore în infrastructura fizică de bază de care spaţiul rural are nevoie.
În acest context una dintre problemele cheie cu care se confruntă spaţiul rural românesc o constituie slaba dezvoltare a serviciilor de bază (facilităţi recreaţionale, sportive şi culturale, de îngrijire a copiilor, servicii de transport public etc). În acest sens, în majoritatea comunelor şi satelor, diversele servicii, ce ar caracteriza un spaţiu rural echilibrat îndreptat către o calitate bună a vieţii, sunt aproape inexistente. Această situaţie se datorează în mare parte inexistenţei elementului cheie şi anume cel al infrastructurii, reprezentând astfel o barieră în calea dezvoltării de activităţi economice şi de creare de oportunităţi ocupaţionale alternative.
În acelaşi timp infrastructura socială este un alt element deficitar din spaţiul rural, aspecte precum accesul la centrele de zi pentru îngrijirea copiilor care sunt necesare pentru a facilita accesul mamelor pe piaţa muncii şi care asigură alte oportunităţi, în general, inaccesibile femeilor. Asemenea deficite limitează atractivitatea modului de viaţă în aceste locaţii, încurajând, astfel, depopularea.
Pe de altă parte accesul populaţiei la educaţia de bază şi la serviciile de sănătate este de asemenea afectat de lipsa infrastructurii şi a serviciilor de transport. Prin urmare dezvoltarea infrastructurii va permite şi dezvoltarea acestor servicii pentru populaţia din spaţiul rural, mai ales că, în general s-a constatat o concentrare a acestora doar în marile centre economice.
Majoritatea căminelor culturale, caselor de cultură, si a altor aşezăminte culturale se află într-o situaţie continuă de degradare, neputând oferi astfel servicii culturale populaţiei rurale, aspect ce se răsfrânge şi în situaţia educaţională a acestora.
Pe fondul lipsei de mijloace financiare, numeroase aşezăminte culturale din spaţiul rural nu şi-au mai putut desfăşura activitatea datorită stării înaintate de degradare. Astfel în anul 2002 din totalul de 6147 de cămine culturale existente în ţară, doar 1874 mai puteau desfăşura activităţi culturale. Mai mult decât atât, deşi cca. 97% dintre căminele culturale beneficiază de un sediu propriu, dotarea acestora este mai mult decât nesatisfăcătoare pentru circa 80% dintre ele.
De asemenea obiectivele de patrimoniu, sunt în cea mai mare măsură supuse fenomenului de
degradare având drept cauza aceleaşi lipsuri financiare.